PARADOXUL Hamas: În timp ce localnicii din Gaza trăiesc în condiții de neimaginat, șefii grupării au mașini și vile de lux

PARADOXUL Hamas: În timp ce localnicii din Gaza trăiesc în condiții de neimaginat, șefii grupării au mașini și vile de lux
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh (S), alături de liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei (D)
Publicat: 06/11/2023, 18:00

Palestinienii din Fâșia Gaza se confrunta cu uriașe probleme, atât în ceea ce privește securitatea, în contextul conflictului dintre Israel și Hamas, cât și cu probleme în privința accesului la produse esențiale și, în general, cu o criză economică de proporții.

Iar în timp ce oamenii de rând din Gaza trăiesc, pur și simplu, de pe o zi pe alta, liderii Hamas, grupare care conduce teritoriul de 15 ani, trăiesc în lux, cel mai adesea în străinătate.

Ce averi au liderii Hamas

În urma izbucnirii conflictului cu Israelul, ca răspuns la atacurile Hamas din 7 octombrie, gruparea care conduce Fâșia Gaza a fost acuzată că nu le-ar fi permis cetățenilor palestinieni din acest teritoriu să plece spre Egipt. Astfel, civilii au rămas expuși atacurilor israeliene, dar și lipsei alimentelor, apei potabile, combustibilului și medicamentelor, printre altele.

Nu același lucru se poate spune și despre liderii Hamas, care nu se confruntă cu niciun fel de lipsuri, ba mai mult, trăiesc în lux. De altfel, aceștia nici măcar nu se află în Gaza, nefiind, astfel, nevoiți să treacă prin aceleași probleme cu care se confruntă oamenii de rând.

Spre exemplu, Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas, trăiește în Qatar, dar și în Turcia, potrivit unor surse, coordonând atât gruparea, cât și un adevărat imperiu financiar, notează Digi24.

Are mașini de lux, multiple reședințe, avion privat și o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari. Ismail Haniyeh și cei 13 copii ai lui spală și delapidează banii Hamas. El a început să își facă averea ca un mafiot. Când era șeful guvernului din Fâșia Gaza, lua o taxă de protecție de 20% din toate tranzacțiile și schimburile comerciale din teritoriu, fie legale, fie ilegale.

Khaled Mașal este predecesorul lui Ismail Haniyeh în fruntea biroului politic al Hamas. Și el trăiește în lux în Qatar și are o avere uriașă, estimată la cel puțin 4 miliarde de dolari. Are conturi în bănci egiptene și investiții imobiliare în mai multe țări arabe din zona golfului, și în state africane. Ca și Haniyeh, Khaled Mașal a început să strângă bani când era în conducerea Fâșiei Gaza. Lua și el o parte din taxa de protecție cerută oamenilor care voiau să facă afaceri acolo, mai notează sursa citată.

Sursa foto: Profimedia

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu